Cu ocazia sărbătorilor de Paște, Glovo și Coca-Cola își unesc forțele într-o inițiativă comunitară menită să ofere mese familiilor sprijinite de SOS Satele Copiilor România.

SOS Satele Copiilor este beneficiar al programului de impact social Glovo Access, inițiativă prin care Glovo pune la dispoziția ONG-urilor propria infrastructură logistică. Prin Glovo Access, organizațiile pot beneficia de livrări gratuite de mese calde, alimente și produse esențiale.

Campania se desfășoară până pe 21 aprilie și îi invită pe utilizatorii Glovo să susțină această cauză adăugând un produs Coca-Cola la comanda lor de mâncare. Pentru fiecare băutură comandată, Coca-Cola va dona o parte din sumă către SOS Satele Copiilor România, până la 30.000 €, pentru a sprijini pregătirea și distribuirea meselor.

SOS Satele Copiilor este cea mai mare organizație din lume dedicată sprijinirii copiilor și tinerilor care au pierdut îngrijirea parentală sau sunt în risc de a o pierde, asigurându-se că aceștia cresc cu sprijinul, relațiile și grija de care au nevoie pentru a deveni cea mai bună versiune a lor.

În activitatea noastră de zi cu zi, suntem, prin specialiști, aproape de familiile cele mai vulnerabile. Obiectivul principal al intervenției noastre este ca aceste familii să rămână unite, iar copiii să nu fie separați de părinți. Vorbim de familii care nu au minimul necesar unei vieți decente, copii care renunță la școală pentru că nu au îmbrăcăminte, hrană zilnică, rechizite, curent electric pentru a-și face temele. Pentru a reuși să depășească greutățile, părinții au nevoie de sprijin specializat și de resurse pentru a depăși situațiile de risc. Prin campania „Hai să-i ajutăm împreună pe cei care au nevoie”, Glovo și Coca-Cola ni se alătură în demersul nostru și le mulțumim pentru implicarea valoroasă – timp de 6 luni, vom acoperi pachetul zilnic de hrană de bază pentru 100 de copii din programele SOS Satele Copiilor din județul Bacău”, a declarat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România.

Prin programul Glovo Access, sprijinim ONG-urile și entitățile sociale, folosind tehnologia și rețelele logistice proprii. Acest proiect conectează, practic, organizații sociale cu partenerii Glovo, oferind o soluție atât pentru reducerea risipei alimentare, cât și pentru combaterea insecurității alimentare. Inițiativele noastre de impact și sustenabilitate – și Glovo Access implicit – sunt fundamentate pe ideea că tehnologia și inovația pot fi folosite nu doar pentru a răspunde nevoilor economice, dar și pentru a genera un impact social”, a declarat Ioana Diaconescu, Coordonator Impact & Sustenabilitate Glovo (Europa de Sud-Est).