Fundația Pentru Comunitate anunță o nouă ediție a programului național Permis pentru viitor 2026, o inițiativă prin care tineri din medii defavorizate pot obține finanțarea costurilor școlii de șoferi. Solicitările de finanțare se depun online sau prin poștă până în 27 ianuarie 2026.

Prin programul Permis pentru viitor, ajuns la cea de-a 11-a ediție, se acordă finanțare necesară obținerii permisului de conducere – costurile școlii de șoferi și cheltuieli aferente – pentru categoriile B, C sau D (incluzând tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie). Finanțările se acordă în baza unui concurs de proiecte, destinat tinerilor din medii defavorizate, cu vârstele cuprinse între 18 și 25 de ani.

Tinerii interesați se pot înscrie online sau pot trimite proiectele prin poștă până la data de 27 ianuarie 2026. Formularul de înscriere și alte informații sunt disponibile pe website-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/permis.

Prima ediție a programului a fost lansată în anul 2015, fiind al patrulea program de responsabilitate socială conceput pe termen lung, organizat de Fundația Pentru Comunitate cu finanțarea companiei MOL România. În decursul celor zece ediții anterioare 412 tineri au obținut finanțare.