Fundația Leaders derulează de 8 ani ”Leaders Explore pentru Elevi”, un program național care oferă elevilor de liceu din România șansa să experimenteze lucrul în echipă, să-și dezvolte abilitățile de leadership și să își identifice drumul în carieră.
Anul acesta, 180 de elevi de liceu din București, Pitești, Craiova, Brașov, Buzău și Iași vor participa la activitățile planificate în cadrul Leaders Explore pentru Elevi în perioada mai – noiembrie 2025 (30 beneficiari / ediție).
Programul cuprinde 10 module, 6 sesiuni în format fizic și 10 sesiuni online, cu activități individuale și de echipă. Pentru fiecare grupă, programul se încheie cu o ceremonie de absolvire, în cadrul căreia tinerii vor avea ocazia să prezinte proiectele în comunitate pe care le-au dezvoltat și implementat.
Dezvoltat de 8 ani și având 78 de ediții finalizate, Leaders Explore pentru Elevi se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, elevi de liceu cu rezultate deosebite.
Lidl România este Partenerul Principal al programului Leaders Explore pentru Elevi, organizat de Fundația Leaders cu susținerea Consiliului Elevilor, a Inspectoratelor Școlare și a Centrelor de Resurse și Asistență Educațională din județele în care se desfășoară.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate