Fundația Regală Margareta a României (FRMR) anunță încheierea procesului de selecție a celor 30 de tineri artiști care vor beneficia de burse în cadrul celei de a 17-a ediții a programului național Tinere Talente. Tinerii vor primi sprijin pentru a explora și a-și perfecționa abilitățile creative într-un mediu stimulativ și plin de oportunități.

Astfel, 15 tineri care studiază la clarinet, violoncel, saxofon, corn, canto, oboi, flaut, pian, fagot și 15 tineri care studiază design vestimentar, pictură, grafică, foto-video sau arte și design textil vor beneficia, pe parcursul unui an calendaristic, de burse individuale de până la 2.000 Euro, sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraționale, training pentru dezvoltarea abilităților necesare performanței, precum și oportunități de promovare în cadrul evenimentelor organizate de Fundație și de partenerii săi. Tinerii bursieri studiază la licee și universități de arte și muzică din București, Bacău, Botoșani, Iași, Piatra Neamț și Timișoara.

Juriul a fost constituit din personalități ale mediului artistic și academic, care vor însoți bursierii și ca mentori pe parcursul proiectului: Tiberiu Soare – dirijor, Verona Maier – pianist, Mihaela Ișpan – soprană, Rafael Butaru – violonist, Emil Vișenescu – clarinetist, la categoria Muzică clasică, și Ileana Dana Marinescu – artist vizual, Carmen Apetrei – grafician, Ion Anghel – pictor, Virgil Scripcariu – sculptor, Cristian Samfira – designer, la categoria Arte vizuale.

Ajuns la a 17-a ediție, programul național Tinere Talente a susținut până acum 440 de tineri talentați, prin burse, mentorat și promovare. Mulți dintre ei au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, proiectul creează șanse egale pentru artiștii aflați la început de drum, demonstrând că talentul poate fi cultivat și susținut, indiferent de circumstanțele sociale.