A IX-a ediție a conferinței naționale Bune Practici pentru o Bătrânețe Frumoasă, organizată de Fundația Regală Margareta a României (FRMR), a avut loc pe 30 septembrie 2025, la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București, reunind reprezentanți din domeniul asistenței sociale, din instituții publice și autorități centrale și locale, membri ai societății civile și ai companiilor cu servicii dedicate vârstnicilor, medici, psihologi etc.
200 de participanți din toată țara au discutat despre legislație, impactul metodei intergeneraționale în serviciile sociale, bune practici, soluții eficiente și inspirație pentru îmbunătățirea vieții seniorilor din România.
Evenimentul, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, s-a desfășurat în prezența Majestății Sale Margareta, președinte al Fundației Regale, a Alteței Sale Regale Principesa Sofia, membru în Comitetul director al Fundației și a fost moderat de Mugurel Mărgărit, Director executiv al Fundației Regale.
”Este o plăcere să fim împreună la conferința dedicată Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice. Este o ocazie de recunoaștere a unei generații care ne-a format și ne-a oferit valori de viață. Am avut noroc că am petrecut mult timp alături de bunica mea, Regina Elena, care m-a inspirat în tot ce am făcut în viață. Astfel, am învățat că relațiile între generații ne fac mai puternici și mai legați unii de alții, iar sprijinul și respectul reciproc transformă fiecare etapă a vieții într-o perioadă plină de sens. Seniorii au un rol esențial în familie și comunitate, iar datoria noastră este să le asigurăm condiții pentru o viață demnă și frumoasă. Vă mulțumesc pentru angajamentul dumneavoastră! Vă invit să continuăm să construim împreună o societate bazată pe colaborare și sprijin între generații”, a declarat Majestatea Sa Margareta.
Momentul central al conferinței a fost lansarea Studiului „Modelul intergenerațional ca soluție a incluziunii sociale a seniorilor și copiilor. Rezultate ale evaluării Programului Centrele Generații 2015-2025”, realizat în 2025 de cercetătorul științific Daniel Arpinte pentru Fundația Regală Margareta a României, cu sprijinul Hochland România și Fundația Bosch România. Raportul evidențiază eficacitatea și relevanța modelului intergenerațional ca soluție sustenabilă pentru îmbătrânirea activă a seniorilor ca voluntari în sprijinul copiilor vulnerabili, aflați în posibile situații de abandon școlar.
Programul Generații a fost implementat în 42 de centre din 16 județe și București, mobilizând peste 150 de voluntari seniori anual, în sprijinul a 500 de copii beneficiari anual, implicând o investiție de peste 1.500.000 Euro pentru scalarea în diverse comunități a proiectelor intergeneraționale prin acordarea a 111 granturi. Programul a facilitat colaborarea între generații, seniorii dezvoltând și derulând activități educaționale (pregătire școlară remedială și pentru examene), vocaționale (ateliere creative și practice), recreative și comunitare zilnice pentru copii și tineri.
Datele studiului arată că seniorii participanți au sentimentul de împlinire personală și recâștigarea sensului, satisfacția de a ajuta valorificând experiența lor și conexiuni sociale semnificative care combat singurătatea. Copiii au înregistrat îmbunătățiri vizibile în rezultatele școlare și în dezvoltarea socioemoțională. Relațiile de tip mentorat au creat pentru mulți dintre copiii implicați repere adulte stabile, comparabile cu rolul unor bunici adoptivi, contribuind la formarea empatiei și a abilităților sociale. Din perspectivă comunitară, programul a demonstrat că interacțiunea intergenerațională consolidează coeziunea socială, facilitează transferul de cunoștințe și valori și reduce prejudecățile și clivajele dintre generații. Astfel, rezultatele confirmă potențialul programelor intergeneraționale de a deveni parte integrantă a strategiilor publice naționale și europene, contribuind la atingerea obiectivelor de echitate și solidaritate între generații.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























