Fundația Regală Margareta a României (FRMR), alături de voluntari, sponsori și donatori, a adus spiritul Sărbătorilor în casele și inimile vârstnicilor vulnerabili, prin organizarea de mese festive, cadouri, sprijin material și activități sociale.
Pe 18 decembrie, 50 de voluntari au străbătut sectoarele Capitalei și au livrat pachete cu alimente și produse igienico-sanitare pentru 100 de seniori. Vizitele au fost mai mult decât livrări de pachete – au fost momente care au alinat singurătatea celor care își petrec sărbătorile în tăcere și izolare. Totodată, 50 de seniori din București au fost invitați de Fundație la o masă festivă, iar seniori beneficiari ai programelor Telefonul Vârstnicului și Fondul pentru Vârstnici au fost parteneri de activități creative ai copiilor de la Centrul Generații din București.
În județele Tulcea, Mureș, Vrancea, Maramureș și Galați – alți 500 de vârstnici au avut parte de ajutor material și acoperirea unor nevoi urgente sau au fost implicați în ateliere intergeneraționale. În localitățile Tulcea, Reghin, Mărășești, Baia Mare și Nicorești, cele 5 organizații locale, cu servicii dedicate vârstnicilor, au fost sprijinite prin programul Fondul pentru Vârstnici.
În 2024, Fundația Regală, prin implicarea companiilor și a persoanelor fizice donatoare, a sprijinit 4.000 de seniori și a oferit grant-uri pentru 27 de ONG-uri din România care, prin serviciile sociale locale, au răspuns diverselor nevoi ale vârstnicilor din comunitățile lor. Astfel, seniori din toată țara sunt ajutați cu cele necesare fiecăruia: de la discuții telefonice săptămânale, telecluburi de socializare, consiliere psihologică, ajutor la cumpărături, recomandări pentru îngrijire sau menaj la domiciliu, pachete sociale, mese de sărbători, ateliere de educație digitală, până la implicarea lor în activități de socializare sau chiar voluntariat la centrele din comunitate.
Prin Fondul pentru Vârstnici, Fundația Regală Margareta a României derulează mai multe programe prin care seniorii sunt ajutați să înfrunte provocările de viață și să facă față dificultăților vârstei.
În 2024, linia telefonică națională, gratuită și confidențială, destinată vârstnicilor care au nevoie de informare, consiliere socială și alinare a singurătății, a fost sprijin pentru încă 2.300 de seniori care au sunat pentru prima dată. Din 2015 până în prezent, asistenții sociali și voluntarii acestui serviciu social au purtat aproape 105.000 de convorbiri, cu un număr de peste 19.000 de apelanți unici.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate