În cadrul celei de-a 13-a ediții a Concursului Național Eco Provocarea, organizat de ViitorPlus – Asociația pentru dezvoltare durabilă, cantitatea de deșeuri reciclate a fost de 660.000 kg, iar numărul de arbori plantați a fost de 66.000. La provocare au răspuns 79 de echipe de juniori și 55 echipe de liceu.

Concursul a fost structurat în trei etape și s-a desfășurat în perioada octombrie 2023 – mai 2024. Activitățile au inclus ateliere și sesiuni educaționale menite să crească conștientizarea asupra problemelor de mediu, sesiuni practice de reciclare, plantarea de arbori și igienizarea zonelor naturale, cât și proiecte de implicare civică, marșuri de conștientizare, târguri de economie circulară și alte inițiative comunitare.

La finalul concursului, cei mai buni 4 elevi și 1 profesor coordonator din fiecare echipă câștigătoare au fost premiați cu câte o invitație în tabăra de vară Viitor Plus, în cadrul căreia vor participa la activități de formare în leadership și protecția mediului.

Echipele de juniori au primit premii în bani pentru dotarea școlilor cu echipamente sustenabile și durabile necesare procesului educațional.

Valoarea totală a premiilor acordate a fost de 100.000 RON.