Climate Change Summit (CCS), cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat soluțiilor pentru schimbările climatice, ce va avea loc între 15 și 17 octombrie, prezintă în premieră „Immersive Call to Climate Action”.
Această experiență imersivă va fi găzduită în cadrul programului ISPACE, la Mega Mall, București, între 18 septembrie și 25 octombrie, și aduce în prim-plan nevoia urgentă de acțiuni concrete pentru combaterea schimbărilor climatice.
Spectacolul imersiv, creat și prezentat de Climate Change Summit și ISPACE, partenerul de conținut, reprezintă o premieră în România. Experiența oferă participanților oportunitatea de a se conecta direct cu provocările schimbărilor climatice, prin imagini din întreaga lume – de la peisaje naturale amenințate, la mari orașe – subliniind rolul activ al fiecăruia în construirea unui viitor sustenabil.
”Viitorul sustenabil nu este responsabilitatea unei singure entități sau generații. Este un efort comun, care cere implicarea activă a fiecăruia dintre noi – companii, instituții, organizații și cetățeni. Immersive Call to Climate Action ne aduce aminte că schimbările climatice sunt o realitate, iar puterea de a modela un viitor mai bun stă în mâinile noastre, prin acțiuni și colaborare continuă”, a declarat Flavia Popa, Secretarul General al BRD Groupe Société Générale, partener fondator al Climate Change Summit.
”Immersive Call to Climate Action ne oferă șansa de a privi criza climatică nu doar ca o statistică îngrijorătoare, ci ca o realitate care ne afectează pe toți. Prin această experiență, ne dorim să trezim în oameni nu doar conștientizarea problemelor, ci și responsabilitatea de a deveni parte din soluție. Fiecare pas, fiecare acțiune contează. Este timpul să nu mai fim doar spectatori, ci să ne implicăm activ în protejarea viitorului planetei”, a declarat Roxana Cojocaru, Director Executiv Social Innovation Solutions.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate