BRD Groupe Societe Generale, în parteneriat cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) prin Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), a inaugurat un nou BRD Hub dedicat educației și colaborării dintre mediul academic și cel profesional.

Cele 3 laboratoare care formează Hub-ul se află în campusul FSEGA și le oferă studenților condiții optime pentru a studia, colabora și participa la evenimente educaționale, pe teme de carieră, cercetare sau antreprenoriat. Noul BRD Hub este cel de-al patrulea inaugurat în ultima lună în universitățile clujene, după cele de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Facultatea de Drept și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Pentru studenții FSEGA, acest Hub este un spațiu în care teoria se întâlnește cu practica și în care ideile pot fi discutate și testate într-un cadru deschis. Ne-am dorit întotdeauna să încurajăm dialogul direct cu profesioniști din mediul economic și o învățare mai aplicată, ancorată în realitățile actuale. În acest sens, Hub-ul BRD completează demersul nostru educațional prin oportunități noi de explorare, colaborare și dezvoltare profesională”, a spus Decanul FSEGA, Conf. Univ. Dr. Răzvan Mustață.

La BRD acordăm o atenție specială modului în care se formează viitorii economiști și credem că legătura cu economia reală trebuie construită încă din anii de studenție. Prin acest Hub, ne dorim să fim mai aproape de studenții FSEGA și să le oferim contexte concrete de învățare, dialog și interacțiune cu businessul. Este o investiție pe termen lung în generațiile care vor contribui la dezvoltarea economică a comunității”, a declarat Răzvan Sabău, Directorul Sucursalei Cluj-Napoca a BRD Groupe Societe Generale.

Programul BRD HUBs include 30 de hub-uri care vor integra laboratoare, amfiteatre și spații multifuncționale în universități din 12 orașe din România.