AUTISM ROMÂNIA – Asociația Părinților Copiilor Cu Autism, a lansat campania de strângere de fonduri „Ore care Schimbă Vieți”, având ca scop înființarea în București a unui centru multifuncțional de asistență și suport pentru viață independentă destinat tinerilor autiști.

Inițiativa urmărește să asigure fondurile necesare pentru a continua activitățile derulate de la începutul acestui an de Autism România la Cafeneaua A din București și transformarea acesteia într-un centru multifuncțional. Cafeneaua A, deschisă în 2023 în cadrul proiectului ”Tinerii cu Autism-Voce pentru incluziune”, este un spațiu în cadrul căruia 30 de tineri autiști din București au acces la oportunități de autocunoaștere, dezvoltare personală, socializare, activare civică – dezvoltare de abilități de autoreprezentare și selfadvocacy, pentru promovarea și apărarea drepturilor și intereselor lor legitime.

Activitatea Cafenelei A este finanțată doar până la finalul anului 2023. Cu ajutorul donațiilor din campania “Ore care schimbă vieți”, Autism Romania urmărește să asigure continuitatea acestor activități și în 2024, și să adauge noi programe, cât mai bine adaptate nevoilor mai multor tineri: terapie ocupațională, sprijin în orientarea profesională și angajare, consiliere și suport pentru părinți ș.a. Astfel Cafeneaua A se va dezvolta într-un centru multifuncțional, care să asigure mai multor tineri autiști oportunități de socializare, dezvoltare de abilități de viață independentă și integrare socială, profesională, precum și sprijin și de activare civică pentru familii.

Tinerii și adulții cu autism sunt adesea o categorie uitată, care suferă în tăcere. Sprijinul, cât este, e adesea destinat copiilor cu autism. Pe măsură ce aceștia cresc, însă, universul lor social se îngustează, iar după școală de cele mai multe ori se închide total. Tinerii și adulții ajung să își petreacă timpul numai acasă, în singurătate, cu părinți tot mai îngrijorați, îmbătrâniți, cu tot mai puține opțiuni pentru viitorul lor. Lipsa serviciilor și programelor specializate îi marginalizează și îi izolează, privându-i de oportunitățile esențiale pentru o viață independentă și împlinită. Prin această campanie, dorim să schimbăm această realitate și să oferim tinerilor cu autism șansa la o viață demnă și plină de sens. Vrem să oferim și în 2024 ore care schimbă vieți pentru tinerii autiști – ore de sprijin, socializare și dezvoltare în centrul nostru, în condiții de empatie, acceptare, respect, prietenie“, a declarat Liuba Iacoblev, președinte Autism România.

Prin campania “Ore care schimbă vieți”, Autism România își propune să strângă 10.000 de euro până la finalul anului 2023, sumă care va permite asociației să asigure continuitatea serviciilor din Cafeneaua A până în primăvara anului următor. Mai departe, asociația își dorește să poată ajunge la sprijin de 90.000 de euro în 2024, pentru a putea dezvolta noi funcționalități și servicii pentru Centrul Multifuncțional, care să deservească și tinerii sau adulții cu autonomie mai redusă, nevoi mai complexe.

Cafeneaua A este un program dezvoltat de Autism România în cadrul proiectului Tinerii cu Autism – Voce pentru Incluziune, derulat în perioada ianuarie-decembrie 2023 cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România.