Guvernul României a adoptat Hotărârea privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 288/2024, care reglementează traseele pedestre de interes național în scop recreativ. Actul normativ completează cadrul legal pentru atestarea, amenajarea și administrarea acestor trasee.

România are locuri incredibile, iar Via Transilvanica e dovada vie că le putem pune în valoare cu pasiune și viziune. E un proiect care unește țara prin natură, cultură și povești locale. Până acum, inițiativele de genul acesta s-au făcut mai mult din ambiție decât cu sprijin legal. De azi, însă, avem reguli clare care permit recunoașterea oficială a traseelor de drumeție naționale. Sper ca exemplul Via Transilvanica să inspire și alte comunități să-și spună povestea și să transforme mersul pe jos într-o formă autentică de turism durabil”, a declarat Radu Miruță, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Pentru a primi atestarea, un traseu pedestru de interes național trebuie să îndeplinească mai multe criterii cumulative, printre care lungime de cel puțin 500 km și să străbată minimum 8 județe (sau cel puțin 200 km dacă traversează sau se învecinează cu situri naturale UNESCO), să parcurgă în proporție de minimum 70% zone naturale și rurale, să includă obiective turistice, să fie însoțit de un ghid, care să cuprindă harta și elemente de identitate vizuală ale traseului, profilul cu diferențe de nivel, spații de cazare și alte informații turistice.

Toate traseele vor beneficia de un sistem standardizat de semnalizare, cu marcaje vizibile și coerente – borne, indicatoare, balustrade sau refugii – astfel încât drumeții să poată urma ruta în siguranță. În plus, legătura cu mijloace de transport la capetele traseelor asigură o accesibilitate mai mare, ceea ce transformă aceste trasee într-o opțiune viabilă chiar și pentru turiștii aflați la prima experiență de drumeție.

Procedural, traseele pedestre de interes național vor fi atestate la solicitarea inițiatorului, pe baza unei documentații tehnice care va include, printre altele, acordurile proprietarilor sau administratorilor terenurilor străbătute, precum și, acolo unde este cazul, avizul administratorului ariei naturale protejate traversate. Evaluarea documentației se va realiza de către o comisie special constituită. Atestarea se va face prin ordin al ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului și Turismului, care se va publica în Monitorul Oficial al României.

Amenajarea traseelor pedestre de interes național se realizează de către inițiator, în colaborare cu unitățile administrativ-teritoriale sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară de pe raza traseului. Împreună, au obligația de stabili o strategie pentru întreținerea, dezvoltarea și promovarea traseului, inclusiv stabilirea modului de cooperare și a responsabilităților privind aplicarea marcajelor și a semnalizării specifice.

Noile reglementări contribuie direct la atingerea Obiectivului 8 – „Muncă decentă și creștere economică” din Strategia națională pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată prin HG nr. 877/2018.