Asociația Zi de BINE a dat startul conferințelor naționale „Adicții și Adolescenți”, cu o primă ediție focalizată exclusiv pe consumul de droguri și alte substanțe în rândul adolescenților.
”Prin această conferință, ne dorim să ducem mai departe lecțiile învățate din proiectele pe care le-am construit în comunitate și să contribuim la conturarea unei strategii naționale coerente pentru sprijinirea adolescenților vulnerabili și a familiilor lor. Prin proiecte precum CREAATiV – primul program de servicii rezidențiale de stat pentru minori cu adicții – și KIT – primul proiect de tip peer to peer education pentru sănătate mintală și prevenție în licee – am descoperit cât de importantă este o intervenție care aduce împreună specialiști, familii și comunități într-o abordare medico-psiho-socială integrată”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.
În timpul ediției din 2025, a fost prezentat și un studiu despre starea de bine a adolescenților – realizat de D&D Research. Studiul evaluează percepțiile adolescenților asupra factorilor de risc și protecție asociați consumului de substanțe și a implicat un număr de 1876 de elevi din 6 licee din București.
Potrivit studiului, peste două treimi (71%) dintre elevi au participat la evenimente de prevenire a consumului. Cu toate acestea, mai puțin de jumătate (41%) au perceput programele ca fiind eficiente în prevenirea consumului de droguri la vârsta lor. În același timp, elevii percep alcoolul (73%) și țigările (71%) ca fiind ușor de procurat. Accesul la „pariuri” (42%) și „păcănele”(40%) este, de asemenea, facil. Aproximativ 22% dintre elevi declară că li s-a oferit o substanță interzisă în ultimul an. În cazul unor probleme serioase, elevii ar apela în special la prieteni de aceeași vârstă (66%) sau la un adult din familie (65%). Profesioniștii din sănătate au o percepție polarizantă, iar adulții din școală stârnesc o percepție mai degrabă negativă ca sursă de sprijin.
Totodată, adolescenții declară că resimt presiune de a performa în școală și în afara ei, presiune de a valorifica fiecare moment de timp liber, presiune de a lua decizii importante de viață într-un timp scurt. 60% spun că profesorilor nu le pasă de ei și doar 11% ar apela la un adult din școală în caz de nevoie. În schimb, sprijinul între colegi („peer support”) este văzut ca util, dar limitat de confidențialitate și maturitate emoțională.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate