Asociația MaiMultVerde aniversează în 2024 cinci ani de program Cu Apele Curate prin amenajarea a 5 poteci tematice pentru educație de mediu de-a lungul Dunării și afluenților săi.  

Prima potecă tematică, „Între natură și istorie”, a fost deschisă la finalul lunii aprilie 2024 în Parcul Natural Porțile de Fier și a fost urmată în luna mai de inaugurarea potecii „Rezervația de ghimpe – Natură și legende istorice” în Parcul Natural Comana. 

Aflată la numai o oră de București, a doua potecă tematică are o lungime de aproximativ 8 kilometri și este accesibilă pentru toate categoriile de vârstă, fiind potrivită atât pentru plimbări scurte, cât și pentru drumeții mai lungi. Traseul este marcat cu panouri informative care ghidează vizitatorii pe parcursul întregii poteci. Sunt recomandate echipament de drumeție ușoară și încălțăminte cu talpă aderentă, pentru că unele porțiuni pot fi alunecoase. 

”Aniversǎm cinci ani de program Cu Apele Curate prin amenajarea celor cinci poteci tematice, care sperǎm sǎ atragǎ cât mai mulți turiști în zone prea puțin explorate. Le mulțumim asociațiilor, grupurilor de inițiativă locală și voluntarilor care ne-au susținut constant în desfășurarea acțiunilor de combatere și reducere a poluării apelor cu plastic. Am mapat și sesizat zone pline de deșeuri, am organizat acțiuni de igienizare atât pe malurile, cât și pe luciul apelor, am ținut ateliere educative, proiecții de film și campanii locale de informare, am instalat bariere plutitoare și containere pentru colectarea plasticului, am efectuat studii și rapoarte privind cantitățile de plastic”, adeclarat Marta Popescu, coordonator program Cu Apele Curate.  

Amenajarea potecilor tematice se face cu intervenții minim invazive și se pliază pe caracteristicile locului, cu trimiteri spre istorie, mitologie, floră și faună. Prin intermediul panourilor informative și al tururilor ghidate, vizitatorii pot învăța despre importanța conservării speciilor rare de plante și animale care pot fi întâlnite de-a lungul traseelor. Potecile aduc beneficii comunității locale și promovează un turism responsabil, prin respectarea și protejarea mediului.  

Poteca „Rezervația de ghimpe – Natură și legende istorice” a fost amenajată în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România, Parcul Natural Comana și Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Giurgiu, Ocolul Silvic Comana.