Antibiotice Iași a organizat în 2025 cea de-a 13-a ediție a proiectului „Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!”, o inițiativă prin care angajații companiei oferă cadouri copiilor din familii cu posibilități materiale reduse.
Ediția din acest an s-a concentrat pe sprijinirea copiilor din județele Neamț și Botoșani, care au trimis scrisori Moșului, în care și-au exprimat dorințele. Cerințele au reflectat realitatea lor de zi cu zi: de la haine și rechizite, la jucării sau dulciuri, dar și la dorințe dedicate unor pasiuni personale. Printre acestea s-a regăsit și scrisoarea unei fetițe pasionate de domeniul juridic, care a cerut cărți de specialitate.
Dorințele au fost împlinite cu sprijinul angajaților companiei, care s-au implicat voluntar în proiect, alegând câte o scrisoare și transformând-o într-un cadou.
”Dăruiește din suflet! Fii și tu Moș Crăciun!” vorbește despre oameni și despre legătura dintre ei. Implicarea colegilor noștri arată că spiritul Antibiotice înseamnă empatie, solidaritate și responsabilitate față de comunitate. În preajma Crăciunului, fiecare scrisoare citită și fiecare cadou oferit au însemnat mai mult decât un gest de generozitate. Au fost semne că, pentru acești copii, cineva s-a gândit la ei, le-a ascultat dorințele și a ales să le fie aproape”, a declarat Ioana Tode, președinta Fundației „Antibiotice – Știință și Suflet”.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























