Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) critică lipsa de considerație a Guvernului României cu privire la problemele și nevoile studenților, care sunt puternic afectați de fondurile alocate inadecvat învățământului superior.

Potrivit organizației, rectificarea bugetară pentru anul 2026, prin care au fost diminuate 121,5 milioane de lei din alocările pentru Ministerul Educației și Cercetării, accentuează dificultățile cu care se confruntă sistemul educațional în prezent și presiunea financiară simțită de studenți.

ANOSR condamnă și lipsa de preocupare a Guvernului față de îndeplinirea obligațiilor legale, în ceea ce privește alocarea bugetară pentru educație. Conform art. 147 din Legea Învățământului Superior nr. 199/2023, „finanțarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.”

În 2025, valoarea bugetului Ministerului Educației și Cercetării a fost de 60.249.451.000,00 lei, iar valoarea bugetului general consolidat a fost de 808.731.400.000,00 lei.

Tot în 2025, bugetul alocat cheltuielilor din învățământul superior raportat la bugetul general consolidat reprezenta doar 7,45%.

ANOSR amintește faptul că aplicarea dispoziției anterior menționate a fost amânată succesiv, iar în realitate investițiile în educație nu au reprezentat niciodată procentul prevăzut de lege, situația fiind similară și atunci când responsabilitatea statului era să acorde fonduri către educație în procent de minimum 6% din PIB, conform Legii educației naționale nr. 1/2011.

Potrivit celor mai recente date publicate de Eurostat, în 2023, cheltuielile publice pentru educație au reprezentat 2,97% din PIB în România, față de media europeană de 4,66%, ceea ce plasează țara noastră printre ultimele trei state din cele 30 incluse în clasament.

Totodată, cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare au reprezentat doar 0,46% din PIB, comparativ cu media UE de 2,24%, România ocupând ultimul loc în clasament, fiind printre cele șase state europene care au alocat acestui domeniu mai puțin de 1% din PIB.

ANOSR solicită respectarea prevederii legale privind alocarea pentru educație a 15% din cheltuielile bugetului general consolidat, întrucât doar o finanțare suficientă poate menține accesibilitatea și echitatea sistemului de învățământ pentru toți cei înscriși în acesta.