Ajungem MARI, cel mai mare program educațional pentru copiii instituționalizați din România, lansează o nouă campanie de recrutare voluntari care să ofere șansa la viitor celor peste 3.500 de copii și tineri din Capitală și 27 de județe din țară pe care programul îi sprijină.
”Lumea așteaptă un erou, copiii așteaptă un prieten e o declarație de simplitate și curaj. Este un mod de a spune că nu trebuie să salvezi lumea, ci doar să fii parte din ea, să te implici, să fii acolo, să oferi 3 ore din timpul tău, un zâmbet, o îmbrățișare, să asculți, să înțelegi, să ajuți, să împărtășești cu alții ce știi tu să faci cel mai bine. Ne-am propus să aducem în viețile copiilor instituționalizați oameni obișnuiți, cu calități reale: răbdare, pasiune, pricepere, bunătate, pentru ca ei să poată spune peste ani: „Am avut un prieten care m-a ajutat să cred că și eu pot”. Ne dorim ca acești copii să aibă în fața lor modele concrete, ca să-și poată imagina viitorul. Nu unul idealizat. Ci unul posibil. Iar pentru asta, avem nevoie de prieteni. Prieteni simpli, autentici, ca voi. Voluntariatul nu schimbă doar viețile copiilor, le schimbă și pe ale noastre”, a declarat Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.
Modulul de voluntariat 2025-2026 începe la data de 1 noiembrie 2025 și se încheie pe 30 iunie 2026, cu opțiunea de a fi prelungit dacă există implicare și dorință. Pe parcursul acestui modul, voluntarii își vor petrece 3 ore pe săptămână cu copiii și tinerii, în format fizic, oferindu-le ajutor la teme, meditații, sprijin moral și emoțional, șansa la o viață normală și la un viitor mai bun. Vârsta minimă de recrutare este de 16 ani împliniți la data înscrierii în program, fără limită superioară de vârstă. Voluntarii Ajungem MARI sunt în general adulți, studenți sau liceeni care au în comun dorința de a ajuta copiii vulnerabili. Termenul limită pentru înscrieri este 30 septembrie 2025.
În cei 11 ani de activitate, peste 11.000 de voluntari s-au alăturat misiunii Ajungem MARI, devenind sprijinul real al copiilor care au crescut departe de familiile lor. Prin lecții, joacă, ateliere creative și discuții sincere, voluntarii au construit punți între sistemul de protecție și lumea reală, acea lume în care copilăria înseamnă siguranță, încredere și șansa la un viitor.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























