În prima parte a lunii aprilie 2025, Automobile Dacia a lansat Fundația Dacia pentru România (FDpR), cu scopul de a susține și inspira implicarea în comunitate. Fundația își propune să susțină o societate incluzivă, facilitând mobilitatea fizică și socială pentru persoanele care au nevoie de resurse și soluții de mobilitate pentru a-și valorifica potențialul și pentru o mai bună calitate a vieții.
Odată cu lansarea oficială a fundației, a fost anunțat și programul de granturi „Mobilitatea contează”, prin care fundația va sprijini proiectele din 2025 cu un buget total de 1 mil. EUR.
„Mobilitatea contează” este programul de granturi lansat de Fundație, destinat organizațiilor neguvernamentale, care vor putea accesa fonduri de până la 30.000 euro pentru proiecte care abordează trei axe importante din 3 domenii: accesul la educație, piața muncii și cultură. Proiectele pot avea o durată de 6 luni până la 1 an, iar selecția va fi făcută de către un juriu independent.
”Credem în misiunea acestei Fundații așa încât am considerat firesc să poarte numele mărcii noastre. Împărtășim aceleași valori și avem același scop: să facem mobilitatea mai accesibilă, un element esențial pentru independență, acces la oportunități și integrare socială”, a declarat Mihai Bordeanu, Director General al Automobile Dacia, în calitate de reprezentant al finanțatorului Fundației.
”Mobilitatea, în toate formele sale, este cheia accesului la educație, locuri de muncă și cultură, iar FDpR vizează tocmai sprijinirea acestor soluții inovative pentru o societate mai incluzivă”, a declarat Adrian Curaj, președintele Consiliului Director al Fundației Dacia pentru România.
”Prin această inițiativă, ne dorim să le oferim organizațiilor din România oportunitatea de a implementa proiecte inovative care vor contribui la îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele vulnerabile. Fundația va sprijini soluțiile care vor permite accesul echitabil la educație, integrarea pe piața muncii și accesul la cultură pentru toate categoriile sociale”, a declarat Cătălina Murariu, director executiv al Fundației.

Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate