Coaliția pentru Siguranță Rutieră, în parteneriat cu Ascendia, lansează un nou modul educațional în cadrul proiectului „Copiii în siguranță: în vehicul și pe drum”.

După succesul primelor trei module, destinate siguranței pietonale și transportului în vehicule și pe bicicletă, noul modul, Siguranța MOTO, vine în sprijinul adulților și adolescenților care utilizează motociclete sau mopede, punând accent pe prevenirea accidentelor și pe protejarea vieții în trafic.

Conform statisticilor, accidentele rutiere care implică motocicliști reprezintă o problemă importantă în România, iar lipsa cunoștințelor privind siguranța pe două roți crește riscurile pentru tineri și pentru pasagerii acestora. Modulul Siguranța MOTO oferă resurse interactive și informații esențiale pentru a înțelege regulile de bază și importanța echipamentului de protecție, contribuind astfel la reducerea numărului de accidente rutiere.

Lansat în 2024, acest program național de educație digitală a beneficiat de sprijinul Ministerului Educației și este dedicat siguranței rutiere a copiilor și adolescenților. Primele trei module ale programului au înregstrat peste 28.000 de accesări, utilizatorii petrecând peste 11.000 de ore în cursurile oferite.

Noul modul Siguranța MOTO completează această inițiativă, adaptând conținutul educațional la realitățile traficului actual și la nevoile de siguranță ale pasionaților de vehicule motorizate, pe două roți.