Recunoscută drept lider global în combaterea schimbărilor climatice, Konica Minolta, listată printre cele 283 de companii sustenabile la nivel Mondial, a primit distincția de lider global în Climate A List, de către CDP (fost Carbon Disclosure Project). De asemenea, compania și-a propus ca, până în 2050, energia utilizată în activitățile proprii să fie 100% din surse regenerabile.
CDP este o organizație non-profit angajată în activități pentru realizarea unei economii durabile. Este pentru a șaptea oară când Konica Minolta este plasată pe lista Climate A și pentru a treia oară consecutiv, din 2020.
Climate A List este compusă din companii care au fost recunoscute ca lideri mondiali în ceea ce privește obiectivele stabilite și acțiunile întreprinse în vederea combaterii schimbărilor climatice. Din cele peste 18.700 de companii din întreaga lume, care au participat la sondajul CDP, doar 283 dintre acestea (dintre care 74 sunt companii din Japonia) au fost incluse pe lista Climate A, în 2022. Această integrare este o recunoaștere a eforturilor organizațiilor identificate de a reduce emisiile CO2, de a atenua schimbările climatice și de a contribui la un mediu economic cu emisii scăzute de carbon.
Poziționarea Konica Minolta pe lista Climate A este rezultatul mai multor activități și obiective durabile pe care compania le-a atins și le implementează constant.
De exemplu, compania și-a stabilit obiectivul de a reduce cu 60% emisiile de CO2 în dezvoltarea de produse, vânzări și servicii, precum și în ceea ce privește utilizarea produselor până în 2030 – pornind de la nivelul anului 2005 (în 2017, aceste obiective au fost aprobate de Science Based Target Initiative (SBTi)). Scopul Konica Minolta este aproape atins, în 2019 fiind deja confirmate reduceri de 52%.
Pentru a atinge aceste obiective, compania a dezvoltat tehnologii de producție care necesită un consum mai mic de energie, achiziționează energie electrică din surse regenerabile și promovează trecerea la operațiuni comerciale ce presupun consum redus de hârtie.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate