Auchan România s-a alăturat în calitate de partener Federației Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, în strângerea de fonduri pentru persoanele care au nevoie de hrană. În cadrul acestui parteneriat, în ultimul an, clienții retailerului au donat la urnele special amenajate aproape 500.000 de lei, sumă pe care Auchan a dublat-o.

Potrivit Federației Băncilor pentru Alimente din România, suma totală colectată înseamnă 1.807.654 porții de hrană pentru persoanele care au reală nevoie de ajutor la momentul actual. În plus, Auchan pune la dispoziția Băncii pentru Alimente București și o camionetă frigorifică pentru a facilita transportul alimentelor colectate.

Suntem alături de Federația Băncilor pentru Alimente din România în strângerea de fonduri pentru a susține eforturile acesteia de a salva alimente de la risipă și de a hrăni persoanele care au nevoie de acestea. Alături de Federația Băncilor de Alimente din România, am reușit să donăm peste 1,8 milioane de porții de hrană comunităților vulnerabile. Pe această cale vreau să mulțumim fiecărui client în parte pentru fiecare donație făcută la casele de marcat din magazinele Auchan. Apreciem tot ceea ce face FBAR pentru susținerea comunităților vulnerabile și suntem alături de ei și în proiectele viitoare”, a declarat Corina Dospinoiu-Imre, Director Sustenabilitate Auchan România.