dm drogerie markt anunță că cea de-a șasea ediție a Giving Friday se va desfășura anul acesta în data de 29 noiembrie.

În această zi specială, 5% din veniturile generate online și în magazinele dm vor fi donate pentru a susține programele SOS Satele Copiilor România, care oferă un mediu sigur și sprijin emoțional celor care au cea mai mare nevoie.

Ne-am luat angajamentul de a oferi copiilor aflați în grija noastră o familie iubitoare, toate condițiile și resursele pentru dezvoltare. Parteneriatul cu dm drogerie markt înseamnă susținerea integrală a unei case din Satul SOS Cisnădie, în care cresc 6 copii cu vârste între 13 și 17 ani, care depind de acest ajutor. Prin parteneriatul lansat în 2021, oferim copiilor multe experiențe frumoase de viață, de la activități educative și excursii, până la consiliere și suport emoțional, adaptate nevoilor lor individuale. Mulțumim din suflet echipei, dar și comunității dm drogerie markt care, prin participarea în campania Giving Friday, contribuie la faptele bune pe care le facem împreună pentru copii”, a declarat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor.

Din 2019, cu ajutorul campaniei Giving Friday, dm drogerie markt, împreună cu clienții și partenerii săi, a reușit strângerea și donarea sumei de aproximativ 600.000 de lei în favoarea proiectelor sociale adresate copiilor și tinerilor.

Compania dm drogerie markt a fost onorată cu Premiul I pentru proiectul „Giving Friday” în cadrul Galei Romanian CSR Awards, ediția a XII-a, la categoria Cause Related Marketing. dm a obținut și un premiu pentru Excelență în Sustenabilitate la Sustainability Excellence Awards, pentru parteneriatului său cu SOS Satele Copiilor.