Restart Energy a finalizat construcția și instalarea unui proiect fotovoltaic pentru compania Mobilaiud în valoare de peste 850.000 de euro. Proiectul este format din 2.195 de panouri situate atât la sol, cât și pe acoperișul a două imobile aparținând beneficiarului, din comuna Rădești, județul Alba.

Panourile acoperă o suprafață de 12.000 mp și vor produce 1.130 MWh de energie pe an, însemnând aproximativ 95% din necesarul energetic al companiei. Sistemul reduce cantitatea de emisii de CO2 eliberate în atmosferă cu aproximativ 351 de tone pe an iar deșeurile radioactive cu 3,3 kg pe an.

Am investit mult în activitatea de eliminare și reciclare a deșeurilor și în dotarea fabricii cu instalații ultra moderne, ce respectă toate cerințele normelor în vigoare. Centrala fotovoltaică recent instalată asigură din surse regenerabile aproape tot consumul energetic al companiei și echivalează cu o economie de peste 200.000 de euro pe an”, spune Anton Godorogea, Administrator Mobilaiud.

Tranziția către energia verde este o necesitate pentru companii din toate industriile, iar cererea pentru instalarea de proiecte fotovoltaice este în continuă creștere. Aceste investiții sunt susținute și de inițiativele guvernamentale în derulare, precum Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiectele din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Fondul de Modernizare și Electric Up 2. În acest context, Restart Energy își propune consolidarea segmentului de clienți corporate interesați de proiecte de energie regenerabilă dar și dezvoltarea de parcuri fotovoltaice proprii de dimensiuni mari”, spune Armand Domuța, CEO & Founder Restart Energy.

Restart Energy a asigurat pentru compania beneficiară întreg proiectul de eficientizare energetică, de la consultanță și proiectare, până la implementare.