La propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Executivul a adoptat în august 2024 Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice (SNASC) pentru perioada 2024-2030, cu perspectiva anului 2050. Această strategie, realizată cu sprijinul Administrației Prezidențiale și a Comitetului Interministerial pentru Schimbări Climatice din cadrul Guvernului României, consolidează capacitatea României de a răspunde provocărilor generate de schimbările climatice, aliniindu-se totodată la angajamentele internaționale asumate prin Acordul de la Paris și legislația europeană.

Adoptarea Strategiei Naționale privind Adaptarea la Schimbările Climatice reprezintă un moment de referință în angajamentul nostru de a proteja România și pe cetățenii săi de provocările fără precedent ale vremurilor moderne. Schimbările climatice nu sunt doar o amenințare abstractă, ci o realitate care influențează direct fiecare aspect al vieților noastre. Prin această strategie, ne propunem să nu fim doar reactivi, ci proactivi, construind o Românie rezilientă, capabilă să facă față cu succes acestor provocări și să protejeze resursele vitale, sănătatea publică și ecosistemele noastre. Este responsabilitatea noastră, ca națiune, să asigurăm un viitor durabil pentru generațiile viitoare„, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

SNASC își propune să îmbunătățească capacitatea de adaptare a sistemelor socio-economice și ecologice ale României, cu scopul de a reduce impactul schimbărilor climatice asupra populației și mediului. Strategia oferă un cadru coerent și durabil pentru ca societatea și economia națională să se adapteze dinamic la provocările climatice, asigurând o dezvoltare sustenabilă și protecția cetățenilor.

Strategia acoperă multiple sectoare cheie, inclusiv resursele de apă, pădurile, sănătatea publică, educația, energia și transporturile, oferind direcții clare de acțiune și măsuri specifice pentru fiecare domeniu. Aceste măsuri vor fi monitorizate și evaluate periodic, asigurând o implementare eficientă și adaptată contextului național.

Adoptarea SNASC este, de asemenea, o condiție esențială pentru obținerea unui împrumut de 466,9 milioane Euro din partea Băncii Mondiale, destinat dezvoltării de politici privind managementul riscului de dezastre. Acest sprijin financiar va facilita implementarea măsurilor necesare pentru reducerea vulnerabilității României la riscurile climatice și pentru promovarea unui model de dezvoltare durabilă.