MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat, pentru al 14-lea an consecutiv, Premiile Mentor pentru excelență în educație, recunoscând public valoarea și rezultatele activității pedagogice ale celor zece laureați, profesori și antrenori de excepție din toată țara.
La ediția de anul acesta au fost depuse 174 de nominalizări în perioada mai – decembrie 2023, de către elevi și părinți. Laureații au fost premiați cu câte un trofeu realizat de renumitul artist sticlar Ioan Nemțoi și cu câte un premiu în valoare de 8.000 de lei.
Premiul Mentor pentru excelență în educație se acordă anual, începând din 2010, profesorilor și antrenorilor care au descoperit tineri talentați și care au avut un rol important în evoluția discipolilor pe care i-au îndrumat în carieră.
”Recunoașterea meritelor dascălilor a devenit o tradiție pentru MOL și ne bucurăm că îi putem onora astfel pe unii dintre cei mai inspiraționali și valoroși profesori și mentori care au demonstrat că pot contribui la schimbarea în bine a vieții elevilor lor și a comunității din care facem parte. Suntem o companie dedicată inovației și progresului, iar acest lucru se reflectă în inițiativele pe care le susținem și care continuă să aibă impact asupra comunității – Mentor, Programul de promovare a talentelor, Programul pentru sănătatea copiilor, Permis pentru viitor și Spații Verzi. De-a lungul anilor, aceste programe au ajutat cu succes peste 275.000 de beneficiari și participanți și au primit o finanțare de peste 5,7 milioane de euro”, a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România.
Cu prilejul Galei de premiere, a fost anunțată și noua ediție a Premiilor Mentor. Nominalizările pot fi depuse până pe 31 decembrie 2024 de către orice persoană, atât în nume propriu, cât și în numele unui grup.
”Valoarea și frumosul create de cei premiați ne oferă întâlniri pline de bucurii. Numărul nominalizărilor deosebite depășește cu mult, în fiecare an, numărul premiilor oferite. Astfel, îi încurajăm pe cei care nu regăsesc numele persoanelor nominalizate printre premianți să-și revizuiască nominalizările și să le depună la edițiile următoare. Formularul de nominalizare se găsește pe site-ul Fundației Pentru Comunitate, iar organizatorii răspund cu bucurie la întrebările legate de procedura urmată”, a declarat András Imre, directorul executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate