Raiffeisen Bank România a publicat Raportul de Sustenabilitate 2022, în care prezintă informații despre performanța non-financiară a companiei și impactul economic, social și de mediu în anul trecut. Rezultatele din ultimul an indică o consolidare a rolului de facilitator al băncii în tranziția către economia verde și o comunitate sustenabilă, prin creșterea resurselor pentru investiții care stimulează dezvoltarea unui model economic durabil.
”Suntem unul dintre pionierii raportării de sustenabilitate și, de peste 14 ani, prezentăm, anual, rezultatele noastre non-financiare. Suntem atenți la impactul social și de mediu pe care-l generăm, atât prin modul în care operăm, cât și prin mobilizarea resurselor către proiecte care vizează creșterea durabilă şi favorabilă incluziunii, atenuarea schimbărilor climatice și consolidarea educației, precum și a stabilităţii financiare”, a declarat Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România.
Potrivit raportului, valoarea totală a portofoliului de produse verzi pentru clienții corporate este de 435 milioane de euro, cu 26% mai mare decât în 2021, în timp ce peste 50% dintre creditele ipotecare acordate în 2022 au finanțat imobile cu performanță energetică clasa A. În 2022, valoarea totală a sumei alocate împrumuturilor sustenabile acordate de Raiffeisen Bank s-a ridicat la 500,5 milioane de euro.
În ceea ce privește implicarea în comunitate, Raiffeisen Bank România a investit în 2022, conform metodologiei dezvoltate de London Benchmarking Group, 1,3 milioane de euro pentru susținerea proiectelor dedicate comunităților. Programele de educație au beneficiat de 40% din această sumă.
Raportul mai evidențiază și investițiile companiei în eficiență energetică. Astfel, în 2022 Raiffeisen a investit peste 1,6 milioane de lei pentru înlocuirea echipamentelor de climatizare, iar în intervalul 2020 – 2022, 4,1 milioane de lei au fost investiți pentru înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescente cu panouri LED în toate agențiile băncii.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate