Programul național Generații, susținut de Fundația Regală Margareta a României, se relansează în cadrul a cinci centre sociale din localitățile Bonțida, Blaj, Buziaș, Dezmir și București, cu sprijinul Fundației Bosch România.
În perioada 30 martie – 10 mai, centrele organizează Ziua Porților Deschise, cu scopul de a atrage voluntari din rândul persoanelor vârstnice. Astfel, seniorii sunt invitați să se alăture centrelor sociale de tip școală după școală pentru a oferi sprijin la teme sau alte activități educaționale copiilor din comunitate.
Valorificând experiența, profesia, talentul și timpul personal, 40 de seniori vor fi cooptați pentru a se implica în realizarea temelor, activităților educaționale, vocaționale sau de relaționare în sprijinul a 150 de copii din medii defavorizate.
Începând cu anul 2015, Fundația Regală Margareta a României a dezvoltat și mobilizat o rețea de centre sociale care se bazează pe colaborarea între generații, pe schimbul reciproc de valori și experiențe între copii și seniori. Până în prezent, 40 de centre sociale au primit grantul Generații și au aplicat metodologia intergenerațională în lucrul cu copiii, 1.476 de copii, ce provin din familii defavorizate, au fost implicați în activitățile intergeneraționale din cadrul centrelor, 3.840 sesiuni intergeneraționale au fost susținute prin mentori voluntari seniori și 469 de seniori au coordonat sau sprijinit activități și cluburi educative, vocaționale și recreative.
La Centrele Generații, copiii din familiile dezavantajate beneficiază de sprijin pentru școală, o masă caldă, consiliere socială și psihologică, dar și de posibilitatea de a-și descoperi propriile talente, de a-și dezvolta propriile abilități, sprijiniți de mentorii lor și chiar de a se bucura de bunici iubitori sau de a-și face prieteni mai înțelepți. La rândul lor, persoanele vârstnice au oportunitatea de a-și asuma un rol nou după pensionare, de a avea un impact, de a aduce valoare în comunitate, de a evita singurătatea, de a socializa cu generațiile mai tinere, de a redescoperi bucuria de a trăi.
Seniorii interesați de voluntariat în cadrul Centrelor Generații din țară pot afla mai multe detalii la Telefonul Vârstnicului 0800-460–001, linie gratuită și confidențială de consiliere socială pentru vârstnicii din România sau se pot înscrie prin completarea formularului on-line de pe website-ul intergenerational.ro.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate