Ateliere Fără Frontiere anunță rezultatele apelului din cadrul ediției 2026 a programului Dăm Click pe România. În urma procesului de selecție, 3.000 de calculatoare recondiționate vor fi donate către 203 organizații din 40 de județe și municipiul București, dintre care 99 de instituții de învățământ, 57 de ONG-uri și 47 instituții publice. Echipamentele vor ajunge la peste 58.000 de elevi, profesori și beneficiari ai serviciilor de sprijin din mediul rural și urban.
Apelul s-a desfășurat în perioada 14 septembrie – 4 octombrie și a strâns 280 de aplicații din întreaga țară. În aplicațiile primite au fost solicitate peste 4.000 de calculatoare, față de cele 2.500 disponibile inițial pentru acest apel. Având în vedere numărul mare de solicitări, Ateliere Fără Frontiere a decis să crească la 3.000 numărul echipamentelor donate.
”Succesul programului Dăm Click pe România se bazează pe o colaborare strânsă și responsabilă. Noi colectăm, recondiționăm și donăm, iar partenerii noștri, OMV Petrom, Kaufland România și ENGIE Romania, oferă stabilitatea fără de care această intervenție nu ar fi posibilă. Impactul acestei solidarități se vede clar în cele X organizații selectate în acest apel, care înseamnă calculatoare recondiționate, locuri de muncă reale în atelierul nostru social și acces la tehnologie pentru comunități care altfel ar fi rămas izolate digital”, a declarat Cristina Bîcîilă, directoare generală Ateliere Fără Frontiere.
Toate echipamentele distribuite sunt preluate de la companii și persoane fizice de către reDEEE – Ateliere Fără Frontiere, în calitate de colector autorizat, și sunt pregătite pentru reutilizare de către angajați aflați în programul de inserție socioprofesională. Prin recondiționarea celor 3.000 de echipamente alocate în acest apel, se evită totodată emiterea a aproximativ 1.650 de tone de CO2 în atmosferă.
De la lansarea programului și până în prezent, peste 38.000 de echipamente IT au fost recondiționate și donate, ajungând la mai mult de 700.000 de beneficiari, în special elevi și cadre didactice. Se estimează că aproximativ 30% din unitățile de învățământ din România au primit calculatoare și echipamente prin intermediul acestui program. Instituțiile și organizațiile care nu au fost selectate în această etapă sau care nu au reușit să aplice, vor avea o nouă oportunitate în cadrul apelului care urmează să fie lansat în ianuarie 2027.
Programul „Dăm Click pe România 2026” este dezvoltat de Ateliere Fără Frontiere în cadrul atelierului de recondiționare reDEEE și este posibil cu sprijinul OMV Petrom, Kaufland România și ENGIE Romania.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























