Sub semnul Zilei Internaționale de Conștientizare a Risipei Alimentare (29 septembrie), Federația Băncilor pentru Alimente din România s-a reunit astăzi, într-un cadru aniversar, alături de parteneri, reprezentanți ai ministerelor și autorităților naționale, organizații neguvernamentale și reprezentanți ai societății civile. Întâlnirea a avut un dublu rol strategic: recunoașterea eforturilor uriașe depuse în ultimul deceniu pentru reducerea risipei și reasigurarea angajamentului comun de a construi o Românie în care hrana înseamnă demnitate, nu deșeu.
Evenimentul a marcat oficial împlinirea a 10 ani de când regretatul Gabriel Sescu a înființat, la București, prima Bancă pentru Alimente din țară, punând bazele unui model de economie circulară nou pentru România. În doar cinci ani, a contribuit la înființarea altor opt Bănci pentru Alimente, la Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați, transformând viziunea din 2016 într-o rețea națională de solidaritate. În 2020, organizațiile membre au fondat Federația Băncilor pentru Alimente din România – FBAR, cu rol de coordonare și reprezentare a rețelei. Astăzi, cele nouă Bănci Regionale formează o rețea matură și stabilă, iar FBAR este membru cu drepturi depline a Federației Europene a Băncilor pentru Alimente – FEBA.
”Acum zece ani, când Gabriel Sescu a pornit acest drum la București, mulți priveau salvarea surplusului alimentar ca pe un vis frumos, dar imposibil de realizat în România. Astăzi, privind această sală plină de parteneri din retail, producție, autorități și asociații din teren, simt o împlinire profundă pentru tot ce am construit împreună. Cele 96 de milioane de porții de hrană oferite în acest deceniu nu sunt doar niște cifre statistice, ci reprezintă demnitatea redată unor copii care au putut merge la școală hrăniți sau a unor bătrâni singuri, care s-au simțit din nou parte din comunitate. Le mulțumim din suflet partenerilor noștri, dar și fiecărui donator și voluntar în parte. Legea oferă cadrul, dar voi sunteți cei care puneți suflet în acest mecanism zilnic. Promisiunea noastră pentru următorii 10 ani este că vom continua cu aceeași determinare, pentru că nevoia de hrană nu are vacanță și nici pauză. Promisiunea noastră pentru următorii 10 ani este că, împreună, continuăm povestea hranei salvate – pentru o lume în care risipa lasă loc solidarității, iar mâncarea ajunge acolo unde îi este locul: pe mesele celor vulnerabili, nu la groapa de gunoi. Doar împreună ducem mai departe acest Deceniu de Bine!”, a declarat Romuald Bulai, Președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România.
Un deceniu de misiune: Mai puțină risipă, mai mult ajutor pentru comunitățile vulnerabile
Peste 49.000 de tone de produse colectate din 2016 și până la jumătatea anului 2026.
Peste 44.000 de tone de alimente salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar și peste 000 de tone donate de cetățeni prin intermediul campaniilor de tip Colecta Națională de Alimente.
Peste 96 de milioane de porții de hrană oferite persoanelor vulnerabile.
910 organizații caritabile partenere sprijinite direct și 000 de persoane vulnerabile care primesc o plasă de siguranță alimentară.
Peste 200 de companii partenere care susțin misiunea Rețelei Băncilor pentru Alimente și contribuie la transformarea hranei salvate în sprijin concret pentru oameni.
”Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să reflectăm asupra unui fenomen care, din păcate, trece neobservat în viața de zi cu zi, dar are consecințe grave asupra societății și mediului înconjurător. Risipa alimentară nu se rezumă doar la mâncarea pe care o aruncăm. Aceasta presupune irosirea tuturor resurselor utilizate pentru ca acele alimente să ajungă la fiecare dintre noi. De aceea, combaterea risipei alimentare înseamnă consum responsabil, solidaritate față de cei care întâmpină dificultăți în a-și procura hrană suficientă și respect pentru demnitatea umană, dar și pentru planetă”, a declarat în cadrul evenimentului Dragoș Hotea, Secretar de Stat, Cancelaria Prim-ministrului.
Legislație, educație și recunoașterea celor care fac Binele posibil
Discuțiile din cadrul panelurilor au subliniat importanța continuării acestui drum, sprijinit acum de un cadru legislativ consolidat (Legea nr. 217/2016, modificată ulterior prin Legea nr. 49/2024), care impune operatorilor economici să aplice măsuri clare de prevenire a risipei înainte de a arunca alimentele. Însă, deși aceste prevederi legale ajută la salvarea mai multor resurse agroalimentare, dimensiunea educațională și de conștientizare rămâne vitală. Schimbarea structurală începe în fiecare casă, în fiecare frigider și la fiecare masă, prin gesturile simple ale fiecăruia dintre noi.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























