Fundația Regală Margareta a României, împreună cu Muzeul Național al Țăranului Român, invită publicul, în perioada 1 – 8 octombrie 2026, la expoziția de artă vizuală Prezumții, găzduită în Sala Tancred Bănățeanu (Șos. Pavel D. Kiseleff nr. 3, București). Curatorul expoziției este conf. univ. dr. Ion Anghel, pictor, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și mentor în cadrul programului național Tinere Talente.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 1 octombrie 2026, de la ora 17:30, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia. Intrarea este liberă.
Expoziția reunește 47 de lucrări semnate de 17 bursieri actuali și 18 alumni ai programului Tinere Talente, derulat din anul 2009 de către Fundația Regală și aduce împreună perspective, generații și forme de expresie artistică, oferind publicului ocazia de a descoperi tineri creatori susținuți de Fundație în dezvoltarea lor profesională.
Prin diferite tehnici, precum basorelief în lut, ulei pe carton, tehnică media, peniță pe hârtie, acuarelă pe hârtie, gravură, ulei pe rășină acrilică, mezzotintă, colaj textil, fotografie, sculptură, litografie, acrilic pe pânză, ulei pe pânză, design vestimentar, expoziția propune un dialog între explorările artistice ale bursierilor actuali și lucrările realizate de-a lungul timpului de alumni ai programului. Lucrările invită la reflecție asupra identității, memoriei, apartenenței și felului în care percepem lumea din jur.
”Expoziția conține trei momente. Primul este amprenta unei tabere de creație, rămășițe ale descifrării unui detaliu din opera lui Aman, transpus prin viziunea fiecăruia în palpabil. Necunoscuta metodă a modelării nu a împiedicat puterea imaginației bursierilor, imperfecțiunile de construcție ale lucrărilor, metamorfozându-se din defect în efect controlat. Al doilea moment, sub forma unei simfonii de data aceasta, este o retrospectivă alcătuită din colecția proiectului Tinere Talente, de asemenea cu rol de rememorare a succeselor și performanțelor bursierilor de-a lungul timpului. Ultimul act este unul abstract: lumini și umbre, culoare și valoare, mișcare și blocaj. Haine încremenite, care par a ființa, schimbându-și alura în funcție de pulsațiile efectelor mobile create de scurt-metraje rulate la infinit” – Ion Anghel, pictor și curator al expoziției.
Vernisajul va fi completat de un moment muzical susținut de bursieri ai programului Tinere Talente 2026, instrumentiști și soliști vocali. Cele trei lucrări de W. A. Mozart și L. Delibes vor fi interpretate la pian, chitară și flaut, precum și vocal, completând astfel dialogul dintre artele vizuale și muzică. Pregătirea muzicală a fost realizată sub îndrumarea violonistului Rafael Butaru, concertmaestru al Filarmonicii George Enescu și al Operei Naționale București și mentor de 12 ani în cadrul programului Tinere Talente.
Prin întâlnirea dintre bursierii actuali și alumni, expoziția pune în lumină continuitatea sprijinului oferit tinerilor artiști și importanța oportunităților de a-și prezenta creațiile publicului. Evenimentul se înscrie într-o serie de acțiuni dedicate promovării tinerilor talentați, artiști vizuali și muzicieni, aflați la începutul carierei, care sunt susținuți de Fundația Regală Margareta a României și partenerii săi.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 1 – 8 octombrie 2026, la sala Tancred Bănățeanu, de miercuri până duminică, între orele 10:00 și 18:00.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























