PPC blue, divizia de mobilitate electrică a grupului PPC în România, lansează campania „Încarcă și Câștigă cu PPC blue”, o inițiativă care încurajează șoferii de vehicule electrice să își mute încărcarea în afara orelor de vârf ale Sistemului Electroenergetic Național (SEN). Prin această campanie, desfășurată în perioada 5–31 august 2026 în întreaga rețea PPC blue din România, compania răspunde apelului autorităților privind flexibilizarea temporară și voluntară a consumului de energie electrică în intervalul critic 19:00–22:00.
Măsura vine ca urmare a solicitării Ministerului Energiei privind implementarea unor măsuri temporare și voluntare de reducere a consumului în orele de seară, pentru menținerea echilibrului și siguranței Sistemului Electroenergetic Național. PPC blue susține acest demers și încurajează, pe bază voluntară, mutarea încărcării înainte de ora 19:00 sau după ora 22:00, serviciul de reîncărcare rămânând disponibil fără întreruperi pe întreaga durată a zilei.
”Mobilitatea electrică poate deveni un partener activ al sistemului energetic, nu doar un consumator. Prin campania «Încarcă și Câștigă» ne alăturăm efortului autorităților de a reduce presiunea din orele de vârf și le oferim șoferilor un motiv în plus să încarce atunci când în rețea există energie verde din abundență. Este o soluție simplă, voluntară și care aduce beneficii deopotrivă utilizatorilor și întregului sistem”, a declarat Andreea-Dana Popescu, Director General PPC Blue România.
Campania premiază încărcările efectuate în intervalul 11:00–15:00, când producția de energie din surse fotovoltaice este ridicată. Astfel, o parte din consum este mutată către orele cu energie verde din abundență, contribuind la reducerea vârfului de sarcină din intervalul de seară. Mecanismul este simplu: orice sesiune de încărcare cu peste 5 kWh, începută în intervalul 11:00–15:00 și care respectă condițiile din regulament, este înscrisă automat în tragerea la sorți, iar pentru fiecare kWh încărcat participantul primește câte o șansă de câștig. Cu cât un șofer încarcă mai multă energie în acest interval, cu atât are mai multe șanse la premii.
La finalul campaniei, prin tragere la sorți, PPC blue oferă 26 de premii constând în vouchere cadou eMAG, în valoare totală de 7.500 lei: un premiu de 1.000 lei, cinci premii de câte 500 lei și douăzeci de premii de câte 200 lei. Înscrierea se face automat, fără pași suplimentari din partea utilizatorilor.
În România, PPC blue operează în prezent peste 1.400 de puncte de încărcare în toate județele țării, cu o putere totală instalată de peste 46 MW. Compania oferă totodată soluții integrate de mobilitate electrică clienților rezidențiali, companiilor și instituțiilor publice din întreaga țară.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























