Autonom, furnizor local independent de soluții pentru mobilitate, anunță obținerea certificării B Corp, devenind astfel prima companie românească din acest sector care primește această recunoaștere.

Obținerea certificării B Corp vine după un proces amplu de evaluare care a analizat practicile companiei în domenii precum guvernanța corporativă, relația cu angajații, impactul asupra comunităților, relația cu clienții și managementul impactului asupra mediului.

Ne alăturăm, cu mare bucurie și mândrie, comunității B Corp. Este, probabil, cea mai grea certificare de până acum și o confirmare că standardul se poate aplica și unei companii cu operațiuni complexe, într-un sector etichetat cu amprentă de mediu semnificativă. Într-un proces început în august 2023, în spatele scorului de 91,2 stau trei actualizări anuale de date, sute de ore de efort susținut și colegi din toate liniile de business, care au contribuit cu informații despre felul în care lucrăm cu adevărat. Le mulțumim fiecăruia. Nu este o linie de sosire, ci o fotografie onestă a locului în care ne aflăm: cu tot ce am construit și cu tot ce ne rămâne de făcut. Evoluăm în fiecare zi”, a declarat Magdalena Caramilea, Director Sustenabilitate Autonom.

Certificarea B Corp reprezintă o recunoaștere a modului în care o companie crește și creează valoare, evaluând impactul pe care îl are asupra angajaților, clienților, comunităților, mediului și practicilor de guvernanță. Procesul de certificare presupune o evaluare complexă realizată de organizația non-profit B Lab și verificarea unui număr extins de politici, procese și rezultate.