În data de 2 iulie 2026, reDEEE – atelierul de recondiționare al asociației Ateliere Fără Frontiere, a primit o certificare europeană care atestă calitatea produselor și serviciilor, alături de operatori din Olanda, Franța, Cehia, Belgia și Lituania. Atelierul devine astfel recunoscut la nivel european pentru recondiționarea echipamentelor electrice și electronice uzate. Certificatul nr. 26-0058 este publicat pe weeelabex.org.
reDEEE preia laptopuri, telefoane și alte electronice pe care companiile le scot din uz, le repară și le trimite mai departe, în școli, ONG-uri și comunități care nu și-ar putea permite altfel acces la tehnologie. Nu le reciclează, le readuce la viață. Certificarea europeană primită de reDEEE atestă că fiecare echipament care iese din atelier a trecut printr-un proces documentat și auditat, conform normelor europene.
”Recondiționarea unui singur kilogram de laptopuri previne emisii de 175 kg de CO₂, de 35 de ori mai multe decât reciclarea. Fiecare echipament care trece prin fluxul nostru de producție este supus unor teste stricte. Dacă un dispozitiv nu le îndeplinește, acesta nu părăsește atelierul nostru către utilizatorul final” – Florin Niculae, Director Operațional reDEEE.
În 2025, atelierul a reparat și reintrodus în uz peste 68 de tone de echipamente IT, iar în cei 18 ani, peste 700.000 de persoane au beneficiat de echipamentele donate. Prin reutilizare, s-au evitat emisii de peste 11,4 milioane kg CO₂.
Echipa reDEEE este formată în mare parte din persoane ce provin din categorii vulnerabile. Astfel, activitatea atelierului mai înseamnă și pregătire profesională și locuri de muncă pentru persoanele aflate în dificultate.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























