Fundația Comunitară București invită bucureștenii să participe la consultarea publică privind viitorul Parcului Herăstrău, unul dintre cele mai importante spații verzi ale Capitalei. Opiniile pot fi transmise prin intermediul unui chestionar online ce poate fi completat până pe 20 iunie 2026 la adresa https://form.typeform.com/to/AEqLMdU8.
Parcul Herăstrău urmează să intre într-o etapă de investiții și intervenții care vor influența felul în care acesta va fi folosit, protejat și administrat pe termen lung. De la starea infrastructurii și siguranța malurilor până la relația dintre natură, activități recreative și utilizarea comercială a spațiului, deciziile luate acum vor avea efecte asupra generațiilor viitoare de bucureșteni.
Chestionarul este parte din procesul de consultare publică început în luna mai 2026, odată cu dezbaterea „Viitorul Parcului Herăstrău”, organizată de Primăria Municipiului București și Fundația Comunitară București. Evenimentul a reunit arhitecți, peisagiști, experți în patrimoniu și mediu, reprezentanți ai administrației, organizații civice și utilizatori ai parcului, într-o discuție despre problemele actuale și oportunitățile de dezvoltare ale acestui spațiu. Participanții au semnalat atunci o serie de teme recurente: nevoia unei viziuni unitare pentru parc, intervenții urgente pentru infrastructură și vegetație, reguli clare privind utilizarea spațiului public, reducerea poluării fonice, protejarea caracterului public al parcului și dezvoltarea unor zone dedicate naturii, copiilor, sportului și comunității.
”La dezbaterea publică am văzut cât de mult le pasă oamenilor de Herăstrău. Chiar și în condiții meteo dificile, mulți participanți au ales să petreacă ore întregi discutând despre viitorul parcului. Acum vrem să auzim și vocile celor care nu au fost prezenți atunci, dar folosesc Herăstrăul și au o perspectivă importantă asupra modului în care ar trebui să arate acest spațiu în următorii ani. Pentru ca un parc al tuturor să răspundă nevoilor orașului, este esențial ca vocea oamenilor să fie integrată în planurile administrației”, declară Alina Kasprovschi, director executiv Fundația Comunitară București.
Rezultatele consultării vor fi centralizate într-un raport și transmise Primăriei Municipiului București, urmând să contribuie la fundamentarea viitoarei strategii de restaurare și administrare a parcului.
Consultarea publică privind viitorul Parcului Herăstrău este un proiect comun al Primăriei Municipiului București și Fundației Comunitare București, care își propune să colecteze perspectivele și experiențele bucureștenilor pentru a contribui la definirea unei viziuni pe termen lung pentru unul dintre cele mai importante spații publice ale Capitalei.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























