Raiffeisen Bank România anunță rezultatele înregistrate în 2025 în direcția angajamentelor sale de sustenabilitate, precum și modul în care integrează factorii de mediu, sociali și de guvernanță (ESG) în activitatea sa curentă. Rezultatele confirmă direcțiile strategice asumate și continuarea eforturilor de integrare a sustenabilității în modelul de business, inclusiv prin dezvoltarea finanțărilor sustenabile și optimizarea operațiunilor proprii.

”Suntem în al 17-lea an consecutiv în care comunicăm rezultatele noastre non-financiare și acest lucru spune, în sine, ceva esențial despre felul în Raiffeisen Bank România înțelege transparența și responsabilitatea față de impactul economic, social și de mediu. Pentru noi, sustenabilitatea este parte din modul în care luăm decizii, felul în care lucrăm zilnic, alături de echipe, clienți și parteneri. Contribuim, cu fiecare an, la susținerea unei economii mai reziliente și competitive, prin soluții de planificare financiară și practici care ajută oamenii și companiile să se adapteze unui viitor în continuă schimbare”, spune Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România

Angajamentul pentru oferirea serviciilor și produselor bancare sigure și responsabile

Banca și-a menținut obiectivul de a sprijini clienții în tranziția către o economie cu impact climatic redus, prin soluții de finanțare sustenabilă și expertiză ESG. Anul trecut, obiectivele pentru portofoliul de clienți au fost atinse și depășite: finanțarea sustenabilă a reprezentat 25,44% din totalul finanțărilor acordate clienților corporații, în creștere față de 2024, iar 49% dintre creditele ipotecare noi au fost acordate pentru clădiri cu performanță energetică A sau superioară, confirmând interesul crescut pentru locuințe eficiente energetic.

Totodată, banca a consolidat cadrul strategic care susține această tranziție, prin elaborarea și aprobarea Politicii privind tranziția climatică și de mediu, care stabilește direcțiile de acțiune pentru reducerea emisiilor finanțate până în 2030 și alinierea portofoliului la o traiectorie de 1,5°C, în linie cu angajamentele climatice internaționale.

Angajamentul pentru eficientizarea operațiunilor proprii

În cadrul operațiunilor proprii, Raiffeisen Bank a continuat să reducă utilizarea resurselor primare și să promoveze economia circulară, prin măsuri precum prelungirea duratei de viață a echipamentelor IT și optimizarea consumului de hârtie. Totodată, banca a accelerat tranziția către carduri din PVC reciclat, astfel încât, în 2025, peste 99% din materialul utilizat pentru cardurile nou emise a fost PVC reciclat, contribuind la reducerea deșeurilor și la reutilizarea materialelor.

Angajamentul pentru susținerea angajaților

Raiffeisen Bank a continuat să dezvolte competențele ESG ale angajaților prin programe de formare adaptate diferitelor roluri din organizație. În 2025, a organizat ateliere bazate pe metodologia Climate Fresk, dedicate unui număr de aproximativ 140 de participanți, cu focus pe strategia de sustenabilitate și finanțarea sustenabilă. Pentru segmentele Retail și IMM, a fost implementat un training ESG obligatoriu, care a sprijinit integrarea principiilor ESG în interacțiunile zilnice cu clienții.

În paralel, Raiffeisen Bank a continuat să sprijine diversitatea, echitatea și incluziunea la nivelul organizației, prin comunicare constantă și programe de instruire dedicate. Pe parcursul anului 2025, banca a derulat inițiative de formare adresate angajaților, care au vizat, printre altele, incluziunea persoanelor cu dizabilități, prevenirea discriminării și a hărțuirii, precum și promovarea colaborării intergeneraționale.

Implicarea în comunități

Raiffeisen Bank a sprijinit dezvoltarea sustenabilă a comunităților din România prin programul Raiffeisen Comunități, oferind granturi în valoare totală de 1 milion de euro și mentorat pentru 20 de ONG-uri. În paralel, banca și-a continuat implicarea în educația financiară, prin parteneriatul național cu Junior Achievement România.

Totodată, Raiffeisen Bank a susținut competitivitatea mediului de afaceri prin programe dedicate companiilor, precum MoonShotX și COMPETITIV, axate pe scalare, tranziție verde, economie circulară și digitalizare.

Raportul Anual de Sustenabilitate al Raiffeisen Bank România (2025) este disponibil aici.