Xiaomi și Vlad Dumitrescu, fotograf recunoscut pentru portofoliul său dedicat ruralului românesc, aduc la viață farmecul satelor și naturalețea locuitorilor, într-un proiect special de fotografie, „Esența unui moment”, realizat prin lentila noului telefon Xiaomi 17 Ultra. Cu această ocazie, Xiaomi donează și 5.000 de dolari comunităților rurale pe care Vlad Dumitrescu le vizitează, cu scopul de a ajuta bătrânii aflați în dificultate.
Recunoscut pentru fotografia sa axată pe oameni și peisaje, cu accent pe autenticitatea vieții românești și a românilor, Vlad Dumitrescu este un fotograf care aduce publicului cadrele României uitate de mediul urban, cu satele, tradițiile și oamenii care le duc mai departe. Astfel, pe parcursul a câteva săptămâni, Vlad a fost echipat cu telefonul Xiaomi 17 Ultra într-o călătorie prin satele românești ca sa surprindă cadre de poveste.
Xiaomi se alătură călătoriei făcute de Vlad Dumitrescu și prin sprijin financiar pentru locuitorii din comunitățile rurale pe care fotograful le vizitează. Unele dintre persoanele și poveștile pe care le descoperă sunt vârstnici sau persoane cu povești impresionante de viață, mulți dintre aceștia necesitând ajutor pentru traiul zilnic.
Vlad Dumitrescu, fotograf din Brașov, este dedicat cu pasiune documentării vieții rurale autentice. Îndrăgostit de România încă din copilărie, a descoperit fotografia acum mulți ani ca mijloc de a captura și împărtăși emoțiile trăite în contactul cu oamenii și tradițiile satelor. De-a lungul carierei, a organizat numeroase expoziții și a fost premiat în concursuri importante, inclusiv locul 1 la National Geographic România, multiple distincții la Concursul Național de Fotografie Etnografică, la categoria Portret – concursul Fotograful Anului.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























