Agra Asigurări, liderul național în domeniul asigurărilor agricole, anunță lansarea unui nou produs de asigurare dedicat culturilor de legume cultivate în câmp, conceput pentru a oferi fermierilor o protecție financiară suplimentară în fața riscurilor climatice, în special a grindinei.
”Sectorul horticol este din ce în ce mai expus riscurilor climatice, iar fermierii au nevoie de instrumente eficiente pentru a-și proteja investițiile. Prin lansarea acestei asigurări dedicate legumelor în câmp, ne propunem să oferim producătorilor o soluție adaptată realităților din teren și o siguranță financiară în fața unor evenimente imprevizibile precum grindina”, declară Horia-Adrian Lupu, director general Agra Asigurări.
”În discuțiile pe care le avem constant cu producătorii din teren observăm o nevoie tot mai mare de soluții de protecție adaptate realităților din agricultură. Evenimentele meteo pot afecta rapid culturile, iar fermierii au nevoie de siguranța că își pot recupera o parte din investiție. Prin această asigurare, le oferim un instrument concret de protecție și stabilitate pentru activitatea lor”, declară Andrei Trofin, manager regional zona Centru în cadrul Agra Asigurări.
Această inițiativă vine într-un context marcat de provocări semnificative pentru horticultura românească, sector care a înregistrat în 2024, conform Institutului Național de Statistică (INS), o scădere a producției de legume de peste 10% față de anul precedent, pe fondul condițiilor climatice nefavorabile și al fenomenelor de instabilitate atmosferică. În același timp, suprafețele cultivate cu legume au înregistrat o tendință de reducere în ultimul deceniu, reprezentând aproximativ 2-2,5% din suprafața arabilă a României. În aceste condiții, vulnerabilitatea fermierilor în fața grindinei și a furtunilor de vară a devenit un obstacol major în calea stabilității și profitabilității exploatațiilor legumicole.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























