Adoptă un Copac, programul de împădurire și educație despre păduri al Viitor Plus, a continuat în sezonul toamnă-iarnă 2025 eforturile de a combate deșertificarea din sudul României, prin plantarea de păduri noi, programe educaționale și intervenții în mediul urban.
Astfel, în perioada noiembrie-decembrie 2025, Adoptă un Copac a plantat 239.310 puieți, acoperind 16.66 hectare cu păduri noi. Noile păduri contribuie la stabilizarea terenurilor, la reducerea eroziunii solului și a efectelor fenomenelor meteo extreme. Acțiunile au fost realizate cu ajutorul a 955 de voluntari.
Pe lângă plantările realizate direct, în sezonul de toamnă-iarnă 2025 organizația a trimis în cadrul proiectului „Plantarea la distanță”, 39.00 de puieți către 130 de școli din România, unde peste 250 de profesori și peste 3.900 elevi au fost implicați în activități practice de plantare. Până acum, prin „Plantarea la distanță”, au fost trimiși în total peste 188.200 puieți la peste 1.000 școli.
În paralel, Adopta un Copac a realizat și plantări în două locații urbane: Mizil (jud. Prahova) și cartierul Ghencea din București.
În data de 22 noiembrie, orașul Mizil (județul Prahova) a găzduit o acțiune de plantare la care au participat aproximativ 200 de voluntari, care au plantat 180 de arbori și arbuști mari și 2.000 de puieți.
În data de 7 decembrie, zona Ghencea din București a găzduit o acțiune de plantare la care au participat 80 de voluntari, care au plantat 110 arbori și arbuști mari și 700 de puieți. Pe lângă aceștia, au fost plantați copaci și cu echipele de zilieri în perioada următoare. În total, în Ghencea, au fost plantați 2.600 de arbori și arbuști. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul proiectului Senior Ville – Ghencea, un complex rezidențial dedicat seniorilor, dezvoltat de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























