METIGLA, unul dintre principalii producători de soluții complete pentru acoperișuri și închideri metalice, a sprijinit în 2025 modernizarea a patru refugii montane: Strănașa, Șcheiu, Viștea și Cicera, prin furnizarea de materiale premium, soluții fotovoltaice integrate și expertiză tehnică, contribuția totală ridicându-se la aproximativ 15.000 de euro.
Demersul face parte dintr-o direcție strategică de investiții în dezvoltarea zonelor montane, realizată în parteneriat cu ASOCIATIA S.V.M Societatea Voluntarilor Montani.
”Necesitatea modernizării infrastructurii montane este tot mai evidentă, pe fondul creșterii traficului turistic și al intensificării activităților de salvare. Multe structuri sunt degradate, greu accesibile și dificil de alimentat cu energie. În acest context, METIGLA integrează în proiectele susținute soluții capabile să ofere reziliență, eficiență energetică și costuri reduse de operare, contribuind la îmbunătățirea condițiilor pentru drumeți și echipele de intervenție”, a declarat Cătălin Iancu, Sales Manager Solar & Projects în cadrul Metigla.
Printre intervențiile finalizate, una dintre cele mai ample a fost reconstrucția refugiului Strănașa din Munții Zarandului, complet distrus în urma unui incendiu. METIGLA a susținut reconstrucția integrală, refugiul fiind redat circuitului montan în mai 2025.
În Munții Țarcu, refugiul Scheiu a fost transformat într-un punct funcțional atât pentru drumeți, cât și pentru activitatea Salvamont. Aici, integrarea sistemului Falț Solar a asigurat o putere instalată de 5,17 kW, suficientă pentru alimentarea operațiunilor echipei din zonă. Refugiul Viștea, situat în Munții Făgăraș, a beneficiat de o intervenție complexă în condiții dificile. Proiectul a implicat transportul și montarea de materiale metalice la altitudine, cu sprijinul unei echipe mixte de specialiști și voluntari. Tot în 2025, refugiul Cicera, din Munții Găina, a fost reconsolidat și repus în funcțiune, contribuind la îmbunătățirea infrastructurii turistice din zonă.
În paralel, METIGLA continuă lucrările la refugiul Infosan – Curmătura Brătilei, dezvoltat în colaborare cu Asociația Montană Carpați și inginerul Marius Șoflete. Finalizarea este estimată pentru prima jumătate a anului 2026, lucrările fiind amânate din cauza condițiilor meteorologice dificile de la finalul anului.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























