Prima caravană educațională mobilă dedicată sănătății emoționale a copiilor din Oltenia a fost lansată la Râmnicu Vâlcea, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății Mintale (10 octombrie). Proiectul „Emoții pe roți”, dezvoltat de Asociația EDUVITAL – Educația este vitală, reprezintă o noutate pentru mediul rural din regiune: un microbuz transformat într-un hub educațional interactiv, menit să aducă sprijin psihologic și emoțional direct în comunitățile care au cea mai mare nevoie de el.

Conform datelor UNICEF și Salvați Copiii, peste 70% dintre elevii din mediul rural nu beneficiază de consiliere psihopedagogică adecvată. Probleme precum anxietatea, izolarea socială, furia, conflictele interpersonale sau scăderea stimei de sine sunt frecvente în rândul copiilor și adolescenților, însă rareori sunt identificate și abordate într-un mod sistematic. Lipsa specialiștilor în sănătate emoțională și educație socio-emoțională din școlile rurale adâncește diferențele dintre mediul urban și cel rural.

Proiectul „Emoții pe roți” oferă o soluție concretă și scalabilă la această problemă: o intervenție psihoeducațională mobilă, care aduce specialiștii direct în comunități. Acesta include și o componentă dedicată cadrelor didactice, prin formarea unei rețele de sprijin psihoeducațional în 10 școli rurale partenere. Profesorii vor primi resurse educaționale practice – jocuri, fișe de lucru, instrumente de evaluare emoțională și materiale vizuale – pentru a continua activitățile de educație emoțională la nivelul clasei. Vehiculul educațional este complet echipat cu materiale didactice, jocuri de dezvoltare personală, instrumente de consiliere și resurse psihopedagogice, transformând fiecare oprire într-un spațiu sigur al învățării, explorării și conectării emoționale.

În mediul rural, accesul la servicii de sprijin emoțional și consiliere psihopedagogică este aproape inexistent, iar efectele se reflectă direct în performanța școlară, motivația pentru învățare și relațiile dintre elevi. Prin proiectul «Emoții pe roți» intervenim punctual, folosind instrumente de educație socio-emoțională bazate pe evidență științifică. Ne propunem să dezvoltăm competențe precum autoreglarea emoțională, empatia și comunicarea asertivă – competențe importante pentru sănătatea mentală și adaptarea copiilor în școală și societate. Avem și un plan ambițios: ca proiectul să fie începutul unei infrastructuri reale de sprijin emoțional în școlile din mediul rural”, declară Elena Corina Rogoveanu, președinte, și Iulia Elena Cazan, vicepreședinte Asociația EDUVITAL.

În cei șase ani de Start ONG, am învățat că impactul real vine adesea din proiecte mici, dar curajoase. Prin apelurile speciale de inovație Act Today, Shape Tomorrow, susținem inițiative vizionare care pregătesc comunitățile pentru viitor. «Emoții pe roți» este un exemplu de inovație socială aplicată, care poate fi replicată și integrată pe termen lung în programe de educație și sănătate emoțională pentru copii și tineri din comunități vulnerabile și astfel poate salva vieți”, a declarat Andrei Coșuleanu – inițiatorul programului Start ONG.

Inițiativa este finanțată printr-un apel special dedicat proiectelor inovatoare din cadrul programului Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, având ca parteneri Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea și Casa Corpului Didactic Vâlcea. Vehiculul va străbate, în următoarele luni, județele Vâlcea, Olt și Dolj, oferind copiilor din sate izolate ocazia de a participa la opt ateliere interactive de educație emoțională. Prin intermediul acestui proiect se așteaptă ca peste 300 de elevi cu vârste între 10 și 14 ani vor învăța, alături de psihologi și psihopedagogi, cum să își recunoască emoțiile, să își exprime nevoile și să construiască relații sănătoase cu cei din jur.