În perioada 11 august – 7 septembrie 2025, pentru fiecare produs din oferta Din nou la școală cumpărat, Lidl România donează 1 leu pentru programele educaționale dezvoltate de Teach for Romania. Este al nouălea an de colaborare, iar de la începutul parteneriatului Lidl a susținut organizația cu aproximativ 16 milioane de lei.
Potrivit celor mai recente teste PISA, incluse în Raportul de diagnostic al educației și cercetării din România, 42% dintre elevii aflați la vârsta de 15 ani întâmpină dificultăți în înțelegerea textelor citite, 49% nu pot să facă conexiuni matematice, iar 44% nu reușesc să înțeleagă corect și științific fenomene familiare. Rezultatele plasează România pe penultimul loc în clasamentul Uniunii Europene la performanțele educaționale evaluate, iar decalajele sunt și mai adânci în comunitățile vulnerabile.
Până în 2033, Teach for Romania urmărește ca peste 2.000 de educatori, învățători, profesori și directori să activeze în școlile românești, în special în zone cu vulnerabilitate ridicată și să aducă o schimbare în parcursul educațional al unui sfert dintre copiii aflați în risc socio-economic ridicat. Lidl susține financiar cel puțin 10% dintre acești profesori.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























