Xiaomi anunță lansarea unei inițiative prin care oferă granturi în valoare de 50.000 de lei către comunități sportive din România, în parteneriat cu 321sport și aplicația Alergado. Inițiativa de sprijin are ca țintă combaterea a două probleme stringente: sedentarismul și bullying-ul online care îi determină pe mulți să renunțe la ideea de a face sport încă dinainte de a începe.
”Tehnologia nu ar trebui să fie doar despre specificații, ci despre impact. Credem că ea are cu adevărat sens atunci când aduce oamenii împreună și generează transformări reale. Prin această campanie, arătăm că, în combinație cu sprijinul unei comunități și cu accesul la resurse dedicate, un device inteligent precum – Xiaomi Smart Band 10 – poate deveni motorul care te scoate din sedentarism și îți redă încrederea în tine”, a declarat Georgiana Axinia, PR Manager, Xiaomi România.
”Comunitățile sportive au un rol esențial în adoptarea unui stil de viață sănătos, motiv pentru care toate acțiunile 321sport sunt gândite în așa fel încât începătorii să se simtă încurajați să facă primii pași. Lucrăm cu mai multe comunități sportive din România care vor fi sprijinite financiar pentru evenimente sportive menite să aducă la start un număr cât mai mare de începători”, a declarat Radu Restivan, fondatorul comunității 321sport și al aplicației Alergado.
Cele cinci granturi a câte 10.000 RON fiecare vor fi acordate comunităților de alergare care își propun să atragă cât mai mulți membri doritori de mișcare, precum și organizațiilor care vor să dezvolte noi astfel de comunități dedicate promovării unui stil de viață activ și echilibrat, asigurând, totodată, un cadru prietenos, sigur și lipsit de prejudecăți.
Inițiativa Xiaomi de a susține comunitățile sportive din România va fi marcată și de prima ediție Xiaomi POP RUN, organizată în România pe 27 iulie, în apropierea mall-ului ParkLake din București. Cursa va avea o distanță de 4 kilometri și își propune să adune la start 500 de participanți, încurajând alergătorii de toate nivelurile să ia parte la un eveniment accesibil și prietenos. Participarea este gratuită, iar toți cei interesați se pot înscrie prin completarea formularului de pe platforma Xiaomi Community: https://new.c.mi.com/ro/post/16899. Fiecare participant va primi un kit oficial de alergare care include accesorii utile pe traseu alături de un cupon de 15% reducere pentru Xiaomi Smart Band 10.
Campania face parte dintr-un demers amplu care însoțește lansarea oficială în România a brățării Xiaomi Smart Band 10, un dispozitiv inteligent care susține monitorizarea activității fizice și a stării generale de sănătate. Scopul acestei campanii este de a încuraja persoanele sedentare să se alăture unei comunități sportive, acolo unde să fie susținute necondiționat.
Aplicația Alergado este o inițiativă a 321sport care transformă fiecare kilometru alergat în sprijinul unei cauze utile pentru societate. De fiecare dată când membrii comunității aleargă, aceștia contribuie la îndeplinirea unei ținte lunare și la sprijinul unei cauze sociale. Pentru fiecare cauză specifică, Alergado lucrează cu ONG-uri specializate în acel domeniu, pentru a se asigura că proiectele se implementează corect și eficient.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate
























