5000 de elevi de gimnaziu din 9 județe, atât din mediul urban, cât și rural, s–au antrenat anul acesta la matematică într-un mod distractiv și interactiv, prin programul cu participare gratuită CampioMATE – Campionatul de matematică pe echipe. După 5 luni de calificări, antrenamente, provocări zilnice, lockere, teste și evenimente de etapă, elevii de gimnaziu din cele peste 150 de echipe au luat parte la Gala de premiere a celor mai buni jucători, care a avut loc pe 10 iunie, prin transmisiune live.
Peste 350 de profesori din peste 300 de școli au povestit în ianuarie elevilor de la clasă despre programul CampioMATE inițiat de Asociația Visuri Îndrăznețe și i-au înscris în campionatul de matematică pe echipe. În faza calificărilor, fiecare copil a parcurs probe pentru stabilirea nivelului inițial și a fost repartizat în una dintre cele două divizii de competiție (Beta și Gamma) ale fiecărei clase de gimnaziu. Apoi, jucătorii au intrat în cele peste 150 de echipe, coordonate de profesori-antrenori sau pe bănci de rezerve moderate de liceeni voluntari. Copiii din cele 8 divizii de competiție au parcurs până la finalul lunii mai 5 etape de campionat, în care, rezolvând probleme de matematică și alte probe de echipă, au strâns puncte pentru echipa lor, au urcat în clasament și au făcut level-up la matematică.
Competiția s-a încheiat cu Gala CampioMATE, iar cele mai bune echipe din fiecare divizie, dar și jucătorii de top, au fost premiați cu trofee, medalii și alte surprize.
Organizatorii vor să ofere în continuare o experiență cu impact, dar și să extindă programul în 2024 în 15 județe, cu antrenarea a 10.000 de copii. Pe termen lung, dorința Asociației Visuri Îndrăznețe este de a antrena în program circa 10% din numărul copiilor de gimnaziu din România, adică aproximativ 75.000 de elevi care ar urma să între în universul matematicii cu ajutorul CampioMATE.
„Ne bucurăm foarte mult de rezultatele ediției de anul acesta a programului CampioMATE! Am pornit la drum cu scopul de a face matematica mai plăcută pentru copiii de gimnaziu și le-am propus nu doar un concurs, ci un format de învățare continuă, împletind matematica cu elemente din sport și video-gaming. Cu siguranță nu ne oprim aici – vrem să continuăm să îmbunătățim proiectul și să-l extindem și către alte județe, transformând CampioMATE, ușor, dar sigur, într-un instrument educațional complementar la nivel național”, au declarat Andrei Rădulescu și Maria Predoiu, cofondatori CampioMATE.
CampioMATE a luat naștere la inițiativa Asociației Visuri Îndrăznețe, în colaborare cu Societatea de Științe Matematice din România. Datorită rezultatelor ediției pilot din 2022, atunci când campionatul s-a desfășurat exclusiv în județul Iași, în parteneriat cu ISJ Iași și Intuitext, CampioMATE s-a extins în 2023 în 9 județe (Arad, Botoșani, Călărași, Constanța, Iași, Mehedinți, Suceava, Tulcea și Vaslui). Ediția din 2023 a fost posibilă datorită susținerii SUPORTERILOR: Familia Safir, BRD – Groupe Societe Generale, Novotel, Mediapost Martech, Mindit.io, Biofarm, Huxcoders, Kubis, GRF+, Skyline productions, Popp&Asociații, Romneurostim și XTM.ro.
Astfel de inițiative sunt importante deoarece rezultatele testelor recente PISA ne arată că nivelul la matematică al elevilor din România este mult mai scăzut decât al celor din alte țări, precum China, Coreea de Sud, Estonia și Polonia, dar și față de media OECD; 70% dintre copiii din România au, la matematică, un nivel cel mult egal cu 2 din cele 6 măsurate în testele PISA. În contextul acestor rezultate, programul cu participare gratuită CampioMATE se dovedește a fi un instrument de fixare a noțiunilor deja predate la clasă. Acesta îmbină matematica cu noțiuni din sport și jocuri video, cu dinamica de echipă, devenind astfel o modalitate interactivă și distractivă care-i îndeamnă pe copii să intre în universul matematicii cu plăcere.
Jurnal de Sustenabilitate
Publicația care se concentrează pe dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri din România.
articole recomandate